Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate a gestionat procesul de relocare a diviziei locale a Vaillant Group în Global City Business Park, situat în hubul de birouri din zona Pipera.
Vaillant, unul dintre cei mai mari producători de sisteme de încălzire la nivel mondial, a decis să își relocheze birourile în vederea consolidării proceselor companiei.
„Prin relocarea într-un spațiu nou dorim să îmbunătățim procesele de comunicare internă și să creștem eficiența operațiunilor, transmițând un mesaj pozitiv clienților și partenerilor noștri”, a declarat Iulia Pascu, country manager al Vaillant Group Romania. Compania a închiriat 860 de metri pătrați, incluzând atât componenta de retail, cât și cea de birouri.
Global City Business Park dispune de birouri clasa A cu o suprafață închiriabilă totală de 51.200 mp și este deținut de fondul imobiliar consiliat de Global Finance.
Clădirea are în prezent un grad de ocupare de 80% și îi numără printre chiriașii actuali pe Michelin, Altex și Bergenbier.



