Știri
Dezvoltarea rezidențială devansează infrastructura școlară
Head of Research
3 min citire

Head of Research
București, 30 octombrie 2025 – Bucureștiul numără 718 instituții de învățământ preuniversitar în 2025, potrivit unei analize realizate de Crosspoint Real Estate, asociat internațional al Savills în România, pe baza datelor Inspectoratului Școlar București. Cu toate acestea, distribuția capacității educaționale și ritmul construcției de școli nu au reușit să țină pasul cu noile dezvoltări rezidențiale.
Sectorul 1 are cea mai dezvoltată rețea educațională (153 de instituții) și al doilea cel mai mare număr de elevi și preșcolari (46.967), în timp ce raportul dintre numărul de elevi și numărul de școli variază de la 307 în S1 la 411 în S6. La nivel european, intervalul optim este considerat a fi de 250–400 de elevi per școală, în timp ce media României se situează în jurul a 440 de elevi per școală.
„Rețeaua de învățământ privat s-a extins în paralel cu apariția noilor cartiere rezidențiale, în special în nord, dar rămâne limitată ca amploare în raport cu volumul de locuințe noi din zonele periferice, ceea ce continuă să pună presiune pe oferta de învățământ public”, a declarat Ilinca Timofte, Head of Research la Crosspoint.
„Deși există zone în care instituțiile private câștigă teren, cartierele mai accesibile, precum Ferentari sau Rahova, rămân deficitar acoperite. În estul Bucureștiului, rețeaua școlilor publice domină în continuare, cu potențial de dezvoltare privată în linie cu creșterea rezidențială”, a adăugat aceasta.
Din totalul instituțiilor de învățământ privat din București, 70% sunt grădinițe, în timp ce învățământul primar, gimnazial și liceal rămâne predominant public.
„Indiferent de expansiunea sa, infrastructura educațională privată nu poate acoperi numărul mare de elevi cu vârste între 6 și 18 ani. Dezvoltările noi care au ținut cont de educație au inclus, în general, doar grădinițe în cadrul proiectelor rezidențiale, în timp ce problema fundamentală, distanța față de școli, a persistat”, a precizat Ilinca Timofte.

În ultimii ani, creșterea rezidențială a avansat adesea independent de infrastructura educațională și de mobilitate, iar efectele sunt acum vizibile în congestionarea traficului, timpul pierdut, școlile supraaglomerate care funcționează aproape de capacitatea maximă și schimbările în tiparele cererii rezidențiale.
„Proximitatea față de școli, stații de metrou, parcuri și poli de business generează în mod vizibil prime de preț, în timp ce apartamentele cu trei camere rămân opțiunea cea mai căutată de familii. Aproximativ 20% dintre cumpărători caută unități cu patru camere, dar cei mai mulți aleg în final apartamente cu trei camere, ca cel mai bun echilibru între spațiu, cost și întreținere”, a explicat Oana Popescu, Partner & Head of Residential la Crosspoint. „Unii clienți preferă în continuare apartamentele vechi datorită prețului mai accesibil și proximității față de școli consacrate. Absența TVA la locuințele revândute și compartimentările funcționale susțin, de asemenea, acest segment. Recomandarea noastră pentru proiectele noi este să integreze componente educaționale încă din fazele timpurii și să asigure o conectivitate solidă la transportul public, zonele în care datele arată un deficit clar”, a adăugat Oana Popescu.

Pe acest fond de cerere sofisticată și de infrastructură educațională inegală, Crosspoint și-a accelerat în 2025 divizia rezidențială de open-market, concentrându-se pe tranzacții individuale alături de mandatele exclusive de proiect. Portofoliul recent al companiei include proiecte precum The Level Phase 1, Nusco City Phase 1, Quartier Azuga, Quartier du Nord, Novum și Vulcan Residence.
Echipa rezidențială open-market a Crosspoint numără în prezent nouă consultanți, cu planuri de extindere pentru a acoperi integral centrul și nordul Bucureștiului. Vânzările și închirierile pe acest segment depășesc 15 milioane de euro, cu o valoare medie a tranzacției de aproximativ 500.000 de euro. Avantajul operațional al companiei provine dintr-un ecosistem integrat de servicii, de la achiziția de terenuri, fezabilitate și structurare financiară până la research, strategie de vânzări, marketing și implementare, permițând produselor rezidențiale să se alinieze nevoilor reale de infrastructură, inclusiv celor educaționale.

Head of Research
Peste 12 ani în cercetare de piață. Responsabilă de departamentul de Cercetare din 2022, cu expertiză pe toate sectoarele, de la birouri la ospitalitate.



