Sari la conținut
Crosspoint Real Estate

Știri

Într-o tranzacție intermediată de Crosspoint Real Estate, Universitatea Carol Davila achiziționează două clădiri de birouri în București, în cadrul unui proiect de investiții pentru dezvoltarea cercetării genomice și a unui centru de educație medicală

Oana Popescu
Oana Popescu

Partner, Head of Investment & Residential

1 min citire

Într-o tranzacție intermediată de Crosspoint Real Estate, Universitatea Carol Davila achiziționează două clădiri de birouri în București, în cadrul unui proiect de investiții pentru dezvoltarea cercetării genomice și a unui centru de educație medicală
Oana Popescu
Oana Popescu

Partner, Head of Investment & Residential

Acest proiect complex a presupus achiziția a două clădiri în București, cu o valoare totală care depășește 15 milioane de euro.

„Ne bucurăm să colaborăm cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și suntem fericiți că am putut susține intern acest demers amplu de dezvoltare a bazei materiale, care sprijină nevoile educației și cercetării medicale. Acest angajament s-a reflectat în toate etapele colaborării noastre, chiar dacă proiectul a presupus două tranzacții separate, pentru două clădiri distincte, cu proprietari diferiți. Volumul de muncă practic s-a dublat, dar la fel s-a întâmplat și cu satisfacția. Echipa noastră a lucrat intens în ultimele luni pentru a le oferi clienților noștri locațiile potrivite, care trebuiau să îndeplinească o serie de criterii exigente, adaptate nevoilor clădirilor destinate educației și cercetării medicale. Da, a fost un efort considerabil, dar nimic nu ne aduce mai multă împlinire decât să știm că am putut sprijini un demers important pentru dezvoltarea și susținerea educației și cercetării medicale.”, spune Oana Popescu, Head of Residential la Crosspoint Real Estate.

„Procesul de identificare a unor clădiri potrivite pentru cercetarea științifică și educația medicală a fost o provocare semnificativă, având în vedere nevoia de spații moderne și funcționale, precum și de accesibilitate strategică. Aceste două achiziții subliniază angajamentul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” de a promova cercetarea medicală în România și în Europa de Est, precum și de a oferi un mediu adecvat nevoilor educaționale actuale, contribuind astfel la promovarea unui învățământ superior de calitate și aducând beneficii semnificative în formarea viitorilor profesioniști din domeniul medical.”, adaugă Simona Urse, Associate Director Office Agency la Crosspoint Real Estate.

Oana Popescu
Oana Popescu

Partner, Head of Investment & Residential

Partener și Head of Investments & Residential, cu peste 13 ani pe piața imobiliară din România. Oana coordonează activitatea de rezidențial a Crosspoint, cu peste 5.000 de unități tranzacționate și o rețea de 30.000 de clienți și investitori. Doar în 2025, echipa ei a vândut 400+ unități în proiecte exclusive, pentru un volum de peste €60M.