Sari la conținut
Crosspoint Real Estate

Știri

Mihai Dumitrescu, Crosspoint: Imobiliarele nu mai sunt oaia neagră

2 min citire

Mihai Dumitrescu, Crosspoint: Imobiliarele nu mai sunt oaia neagră

de Mihai Dumitrescu, managing partner, Crosspoint Investment Banking & Real Estate

Imobiliarele au fost un subiect interesant în ultima vreme.

Există puncte de vedere diferite cu privire la direcția în care se îndreaptă piața imobiliară, la finalul lui 2014, chiar și din partea susținătorilor pieței libere. Unii cred că ne aflăm într-o nouă bulă care se va sparge din nou, în timp ce alții cred că prețurile imobiliare vor continua să crească și poate chiar vor intra la un moment dat într-o nouă bulă, susținând totodată că încă nu este vorba de o bulă.
În ciuda volatilității unei economii care azi urcă și mâine coboară, imobiliarele au fost considerate, istoric, cea mai sigură investiție pe care o poți face.

Potrivit unui sondaj Gallup, americanii, cei care au declanșat criza economică, sunt și cei care lansează semnalul redresării: ei consideră acum imobiliarele drept „cea mai bună” investiție pe termen lung, urmate de aur, acțiuni și fonduri mutuale, conturi de economii/certificate de depozit și obligațiuni. De asemenea, milionarii americani văd imobiliarele drept principala clasă de active alternative de deținut în acest an, potrivit Morgan Stanley. Aproximativ 77 la sută dintre investitorii cu active de cel puțin 1 milion de dolari dețin imobiliare, potrivit unui sondaj publicat de divizia de wealth management a băncii de investiții cu sediul la New York. Deținerea directă de proprietăți rezidențiale și comerciale a fost opțiunea numărul 1 în materie de investiții alternative pentru 2014, o treime dintre milionarii chestionați declarând că intenționează să cumpere anul acesta. Douăzeci și trei la sută au spus că se așteaptă să investească în real estate investment trusts (REIT), a doua cea mai populară alegere.

Investitorii înstăriți văd acțiunile devenind scumpe, iar dobânzile rămânând stabile sau chiar în scădere în următorii doi ani. Acesta este motivul pentru care se uită mai atent la alternative, inclusiv la imobiliare, pentru randamente și venituri.

În România, apetitul investitorilor a revenit pentru anumite categorii de investiții. Pe de o parte, proiectele rezidențiale noi, foarte bine amplasate (lângă stații de metrou, parcuri sau centre comerciale), cu finisaje de calitate și suprafețe rezonabile, au fost în topul listei în 2014. Pe de altă parte, investitorii au început să caute diverse proprietăți de închiriat, întrucât acestea generează un anumit tip de rulaj – clădiri de birouri, spații comerciale, parcuri logistice închiriate unor companii solide pentru o perioadă de 5-10 ani.

Oportunitățile de terenuri au fost intens analizate în 2014, în special de dezvoltatorii de proiecte rezidențiale. În general, aceștia au căutat terenuri cu suprafețe de 1.000 – 3.000 mp, foarte bine poziționate, unde impactul terenului în prețul pe metru pătrat construit nu depășea 150 – 300 EUR / mp.

Totuși, investitorii rămân precauți – dacă vom traversa sau nu o nouă bulă imobiliară, aceasta este o dezbatere mai amplă, care depinde în mare măsură de viitorul politic ce urmează.

Mihai Dumitrescu

Co-fondator și Partener din 2005. A construit divizia de terenuri a Crosspoint într-una dintre cele mai active structuri de profil din România, cu peste €250M tranzacționați în ultimul deceniu. Activitatea lui acoperă tot ciclul tranzacției — de la identificarea terenului și fezabilitate, până la structurare și închidere.