Residential
Crosspoint Real Estate, partener de vânzări pentru Nusco City
Partner, Head of Investment & Residential
2 min citire

Partner, Head of Investment & Residential
Nusco Imobiliara, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, a desemnat Crosspoint Real Estate agent de vânzări pentru cel mai nou proiect rezidențial al său – Nusco City, în zona Pipera.
Nusco City va include în prima fază 4 clădiri cu 7 etaje, cu un total de 310 apartamente, și va fi livrat la începutul anului 2022. A doua fază, similară primei, va cuprinde alte 310 apartamente, cu termen de livrare în primul trimestru din 2023. Investiția în Nusco City, dezvoltat pe o suprafață de 2,5 ha, este estimată la o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro.
„Ne bucurăm să lucrăm din nou alături de Nusco Imobiliara, dezvoltator pentru care am vândut cu succes proiectul exclusivist de apartamente boutique – Premio. Spre deosebire de acesta, Nusco City este un ansamblu de mari dimensiuni, conceput pentru o comunitate urbană, activă în oraș, dar care își dorește și liniștea aparte de acasă. Credem cu adevărat că acest proiect va fi un mare succes!”, spune Bogdan Iliescu, Associate Director, Residential, Crosspoint Real Estate.
Cu o conectivitate foarte bună la întregul oraș, Nusco City se află chiar lângă stațiile de metrou Pipera și Aurel Vlaicu, la scurtă distanță de mers pe jos de Promenada Mall și de cele mai mari clădiri de birouri din zonă. „Știm cu toții cum timpul a devenit cea mai importantă resursă a noastră, motiv pentru care Nusco City este unul dintre primele proiecte rezidențiale care vin în întâmpinarea oamenilor cu o viață profesională activă – aproape de casă!”, adaugă Michele Nusco.
Potrivit acestuia, ansamblul determină totodată un amplu proces de dezvoltare urbană, cu noi proiecte de infrastructură în zonă, noi servicii dedicate familiilor și acces excelent la toate facilitățile orașului.
„Nusco Imobiliara, prin Nusco City, se va implica în dezvoltarea infrastructurii întregului cartier și își asumă crearea unuia dintre cele mai accesibile ansambluri rezidențiale din Capitală, astfel încât întreaga comunitate va beneficia de tot ceea ce are nevoie, inclusiv școli, grădinițe, spații comerciale și activități de agrement. De altfel, vom face primul pas chiar din interior, unde vom amenaja peste 5.000 mp de spații verzi – chiar în mijlocul ansamblului.”, a explicat Nusco.

Partner, Head of Investment & Residential
Partener și Head of Investments & Residential, cu peste 13 ani pe piața imobiliară din România. Oana coordonează activitatea de rezidențial a Crosspoint, cu peste 5.000 de unități tranzacționate și o rețea de 30.000 de clienți și investitori. Doar în 2025, echipa ei a vândut 400+ unități în proiecte exclusive, pentru un volum de peste €60M.


